De ce acest motto, sau dreptul la normalitate

Stefan cel Mare — Wed, 21 Nov 2007 01:38:39 +0000

Ma gandesc cu duiosie cum priveam, in adolescenta, catre cei care deja ajunsesera acolo unde eu inca imi doream.Eram eleva in gimnaziu si aveam, ca in orice oras de provincie, un liceu « cel mai bun », unde reuseau doar cei mai bine pregatiti unde era elita liceenilor buzoieni, liceul B.P. Hasdeu.
Respectul pe care il purtam acelora, aproape imi creea complexe si n-as fi indraznit nici sa trec pe aceeasi parte a strazii, atunci cand ieseau in grupuri de la cursuri, superiori, inteligenti si liberi de constrangerile sistemului.Acelesi sentimente le-am avut si fata de studenti mai tarziu, cand eu devenisem eleva celebrului liceu.
Ne creem despre oameni imagini care nu sunt neaparat reale ci, mai degraba se construiesc prin transferul de calitati de la noi catre ei.Ne inchipuim ca cei care sunt acolo unde ne-am dori noi sau cei care sunt persoane publice sunt oameni speciali, cu insusiri deosebite si nu numai ca ne imaginam ca sunt asa, dar, chiar le impunem, le cerem sa fie altfel de persoane. Le pretindem sa nu ne semene si le refuzam dreptul de a fi normali.
Citeam deunazi pe forum, o critica adusa de un forumist actualei clase politice pornind de la o fotografie care il reprezenta pe Putin in bustul gol. Facand comparatie cu monarhii care aveau mandat divin, concluziona ca cei care conduc astazi lumea, sunt mai putin buni, mai putin merituosi, pentru ca sunt umani, pentru ca ne seamana.
Personal, nu doresc sa-mi las viata mea, a familiei mele, pe mainile unora care nu sunt firesti, nu sunt, in lucrurile esentiale, ca mine.Vreau sa stiu ca pot fi inteleasa de cei care imi decid soarta, ca ei cunosc ce mi se intampla, pentru ca viata lor este, esentialmente, viata mea, problemele lor, ale mele, trairile mele le au si ei.Cred doar in cei pe care ii pot intui, pe care ii pot cunoaste, a caror viata o pot afla si intelege.Nu cred in supraoameni.
De multe ori, am fost in situatia sa-mi revendic dreptul la normalitate, pentru ca adesea mi-a fost refuzat.Mi se reproseaza incapatanarea de a ramane un om obisnuit, un om care traieste ca marea majoritate, mai bine decat unii, mult mai simplu decat altii.Oamenii nu numai ca isi inchipuie ca celebritatea te schimba, dar iti si pretind sa fie asa. Te subapreciaza daca vad ca le semeni si accepta mai usor sa-i reprezinti, daca nu te inteleg, daca le pari intangibil, autoizolat intro aura, de cele mai multe ori falsa.
Vreau sa merg in continuare pe strada sa vorbesc cu oamenii, sa cumpar rosii din piata, vreau sa stau la rand asteptand sa-mi platesc telefonul, sa iau masa in public cu prietenii, sa fac plaja la Mamaia si multe altele pe care le faceti cu totii.Nu vreau sa fac nimic din ceea ce ar presupune sa devin altceva decat un om obisnuit si nu cred ca din acest motiv ar trebui sa fiu mai putin credibila.

Elenaudrea's Weblog

De ce acest motto, sau dreptul la normalitate